SEMINEU DESCHIS vs INCHIS
De partea semineului deschis, atarna frumusetea focului liber, spectacol complet si sincer cu suflet si muzica la pachet, in care te poti pierde cu ganduri cu tot. Este semineul de poveste, de castel, care a traversat oceanul si se regasete la televizor, arzand undeva pe fundal.
Dar… datorita aportului foarte mare de oxigen pe toata suprafata libera, semineul deschis este un mare consumator de lemne. Acest lucru il face cu o eficienta neglijabila de cca 25-30%, ceea ce inseamna ca arunca pe cos o cantitate foarte mare energie invelita in cenusi si gudroane reziduale. In plus necesita o atentie sporita la rostogolirea bustenilor partial arsi dincolo de gratarele de retentie, la scanteile explozive, care se pot trata cu grilaje parascantei , insa cu pretul obturarii partiale a focului.
In concluzie: daca iubesti focul cu adevarat, il ierti de toate pacatele.
De partea cealanta sta tehnica care a adus controlul asupra focului inchis in cel mai de sus punct al obedientei. Camere etanse placate cu samota, deflectoare duble, trasee alambicate si perdele de aer proaspat livrat cu precizie prin intrari si iesiri controlate, temperaturi de ardere scandaloase. Si toate astea intamplandu-se partial la vedere, in spatele unui soi de “geam” in fapt o vitro-ceramica transparenta, produsa doar in cateva colturi de lume. De cele mai multe ori energia generata , dincolo de circulatia controlata a 200C pe cos, se stocheaza in rezervoare solide sau lichide, si/sau distribuie dirijat, sub forma unui flux de aer cald.
Pentru ca lucrurile nu puteau fi lasate in alb si negru, s-a inventat compromisul fericit. Care imprumuta putin din avantajele ambelor forme, apasand totusi putin pe valoarea implicata in proiect.
